Din Brașov pe Moldoveanu și înapoi într-o singură zi? Nici când băteam munții săptămânal nu am încercat asta.
Dar se pare că odată cu vârsta am prins mai mult curaj. :))
Plecare la 5AM, întoarcere la 12PM, 8 ore de munte, 9 ore de condus.
Totul a pornit de la un mesaj venit din scurt, joi, cu o zi înainte de a pleca.
Deși inițial am refuzat, motivând că am de dădăcit ursul albastru, tentația a fost mult prea mare.
Nu mai fusesem niciodată pe vârf venind dinspre sud, iar asta părea ocazia ideală: prognoză de pus în ramă, peisaje de vis, oameni pe care nu-i mai văzusem de mult nici în oraș, d-apoi pe munte.
Deci motive suficiente.
Dintre traseele sudice l-am ales pe cel care pornește de la Stâna lui Burnei din mai multe motive: știam sigur că drumul forestier este accesibil auto, nu este blocat de vreo barieră, precum și peisajul de pe toată bucata Stână – Portița Viștei este unul extraordinar de spectaculos.
Traseul, pornește cu o celebră pantă a prostului, adică o urcare destul de abruptă, care trebuie gestionată așa cum îi place lui Oli să spună: primele 10 minute se merge enervant de încet.
Așa că, enervant de încet, începând de la stână, am tot bătut poteca vreo oră până am ajuns deasupra cascadei din Valea Rea, unde am prins din urmă două grupuri care se odihneau pentru a prinde puteri.
De acolo, panta se mai domolește, așa că peste încă vreo oră ajungem în creasta principală la intersecția cu poteca ce vine de pe Valea Viștei Mari, în locul denumit Portița Viștei, unde am făcut un mic popas, am luat ceva energie de la o ciocolată și, după ce am dat o fugă până la refugiul aflat la cea mai mare altitudine din țară, am pornit spre vârf.
Deși urcarea din creastă pe Viștea Mare și apoi pe Moldoveanu o mai făcusem de mai multe ori, entuziasmul de a urca pe cel mai înalt vârf al țării era la fel de prezent.
La Spintecatura Moldoveanului o singura banda pentru ambele sensuri și asta blocată de oameni pe care efortul de a ajunge până acolo îi marcase destul de puternic. Ne punem cuminți la coadă și când poteca se lărgește puțin, cu acceptul celor din față, intrăm în depășire nerăbdători să ajungem în cel mai înalt loc din România.
Pe vârf, deși era vineri, ceva aglomerație tot am prins, dar nimic de speriat.
Am dat prioritate la poze celor care urcaseră 7-8 pe Valea Viștei, după care am imortalizat și noi momentul.
De acolo aveam două variante: să ne întoarcem pe unde am venit sau să mergem către lacul Galbena de unde să coborâm prin pădure înapoi la stână, traseu ce trece peste vârful Roșu și vârful Galbena.
Am ales cea de-a doua variantă pentru a vizita și lacul și am fost răsplătiți cu peisaje demne de ora de geografie montană. Pe tot traseul dintre vârfurile Moldoveanu (2544) și Galbena (2419m) poți cuprinde cu vederea toată creasta munților Făgăraș cuprinsă între vârful Negoiu (2535m) și vârful Dara (2500m).
La lac liniște și apă rece de munte care ne-a desfătat un pic picioarele chinuite de drumul parcurs până acolo.
Coborârea de la lac până înapoi la stână ne-a luat cam o oră jumătate spre două, fiind destul de abruptă atât în partea de gol alpin cât și apoi prin pădure, așa că după aproximativ 8 ore de traseu am ajuns înapoi la stână, de unde aveam să pornim iar pe cei aproape 40 de km de drum forestier care par interminabili mai ales când ești obosit.
Câteva concluzii:
- 1442.9 metri diferenta de nivel
- 11.42 km parcurși
- Pentru o tură de o zi este suficient un singur tricou din lână merinos pentru a ajunge înapoi acasă la fel de fresh în privința mirosurilor ca atunci când ai plecat.
- Emi ne-a demonstrat că dacă îl ai în suflet, muntele îl poți urca și dacă între timp ți-a mai crescut un rucsac și în partea din față a corpului.
