Primăvara pe munte este aproape întotdeauna decalată față de primăvara calendaristică, iar când ultima zăpadă se topește sub soarele de mai sau de iunie (anul acesta să nu ne mire dacă rezistă omătul până în august), vom zări obișnuitele primăverii – ghioceii și brândușele – laolaltă cu florile verii, toate zorite să-și împlinească ciclul de viață, adesea prea scurt pentru cât sunt de frumoase sau pentru capriciile vremii la altitudine.
Fără a insista pe prea multele denumiri populare ce creează mai mereu confuzie (plecând de la denumirea oficială în limba latină puteți afla oricâte detalii), o să insist doar pe conduita pe care orice iubitor de natură și, mai ales de munte, ar trebui să o aibă: flora sălbatică, spontană, se „culege” doar cu privirea și doar în fotografii. Iar când ne aflăm pe teritoriul unei rezervații, culesul oricărei plante este interzis.
Multe dintre florile cu care suntem obișnuiți se află însă pe lista speciilor protejate/ocrotite prin lege (fie doar în anumite rezervații, fie la nivel național), iar unul dintre scopurile acestui articol este de a le recunoaște și de a împiedica periclitarea lor în mod intenționat. Un altul este să ne bucurăm de ceea ce Carpații ne oferă – o floră bogată și variată – și să ne satisfacem curiozitatea.
Ghiocelul - nu e chiar întâia floare a primăverii, dar e ocrotit prin lege
Pentru a întări această idee voi începe cu „banalul” ghiocel despre care foarte puțină lume știe că e protejat prin lege (OUG 57/2007 – Anexa 5A). Mediatizarea lui excesivă, acomodarea în grădini a unor exemplare aduse din pădure, asocierea cu mărțișorul și cu dăruirea de flori la începutul primăverii, au făcut din ghiocelul sălbatic o pradă sigură, iar din ocrotirea sa prin lege… o informație neverosimilă.
În România cresc spontan trei specii de ghiocei (Galanthus sp.), iar în Munții Carpați veți găsi două dintre ele (Galanthus nivalis – cel mai adesea și Galanthus elwesii). Chiar dacă vă pare o plantă comună, în unele locuri întâlnind-o din abundență, este o specie aflată în declin și, ca atare, protejată prin lege. Dacă în unele țări este chiar pe cale de dispariție, la noi încă se face comerț cu buchețele din pădure (de pe Măgura Codlei coborau acum câțiva ani culegători cu sacoșe mari de rafie) fără ca autoritățile să sancționeze acest lucru. Abia în primăvara aceasta am auzit de primele amenzi serioase în Munții Măcin, acolo unde se găsește cea de-a treia specie spontană de la noi (Galanthus plicatus).
Brândușa de primăvară - regina pajiștii alpine
Dintre cele mai spectaculoase prin colorit și întindere sunt brândușele de primăvară (Crocus heuffelianus). De cum se retrage covorul zăpezii, cel al florilor mov îi ia locul și pentru câteva zile orice drumeț norocos va fi impresionat. Sunt binecunoscute peisajele de pe Valea Sâmbetei de exemplu, unde pajiștile mov contrastează puternic cu iarna de pe creastă.
Flori rare și ocrotite prin lege
Întâia pe Tâmpa este Crucea Voinicului (Hepatica transsilvanica), dar o găsim prin multe alte rezervații. Chiar dacă în anumite areale are o răspândire consistentă, este o plantă protejată prin lege. Florile sale albastru-violet impresionează încă din luna februarie.
Iedera albă, Blagaiana (Daphne blagayana) este declarată monument al naturii și pe bună dreptate: este rară, delicată și parfumată ca nicicare alta. Am întâlnit-o în Cozia și în Piatra Mare la granița dintre iarnă și primăvară, iar mirosul puternic a fost cel care mi-a atras atenția. Ca plantă, este un arbust târâtor ce preferă soluri stâncoase.
Dedițelul sau Sisinelul de munte (Pulsatilla montana) se află pe lista roșie națională a plantelor aflate pe cale de dispariție. Preferă zonele mai joase (Dealul Lempeș, Tâmpa, Măcin), dar cei mai norocoși îl pot găsi și în Ceahlău, Cozia, Buila-Vânturarița.
Varianta sa albă, Pulsatilla alba înflorește de la topirea zăpezii până în septembrie și poate fi întâlnită la altitudine, pe platoul Bucegilor, în Retezat sau Făgăraș.
Narcisa sălbatică (Narcissus radiiflorus) este motivul pentru care mulți drumeți își îndreaptă pașii spre Munții Baiului în luna mai. Valea Rea este unul dintre locurile „celebre” pentru pelerinajul la narcise și deseori turiștii au plecat cu buchete, însă din fericire, după cum îi spune și numele, relieful abrupt și pietros mai triază din doritori și ajută planta să se refacă. Altfel, narcisele se găssec sporadic și prin alte locuri, cum ar fi Clăbucetele Predealului. Rezervații montane cunoscute se mai află în Munții Apuseni și în Munții Rodnei.
Rușcuța de primăvară (Adonis vernalis) nu crește la altitudine, dar o menționez aici pentru că adesea drumeții o întâlnesc și o confundă cu alte flori galbene. Este protejată prin lege și, dacă o veți vedea, atunci cel mai probabil vă aflați într-o rezervație naturală.
Și ele vestesc primăvara
Spânzul (mai frecvent cel roșu, Helleborus purpurascens) este o prezență discretă când este solitar, dar în locurile deschise, cu multă lumină, buchetele se remarcă prin înălțimi de 20-30cm. Înflorește și-n decembrie dacă omătul nu se-arată, dar îl veți putea întâlni și-n aprilie-mai printre pâlcuri de iarbă proaspătă (Mehedinți, Baiului, Postăvaru).
Viorelele (Scilla bifolia) au o răspândire largă și neafectată de culesul intensiv în ciuda delicateței și frumuseții evidente. Sus pe munte preferă pădurile de fag, dar și tăpșanele din golul alpin de până-n 1800m unde adesea se însoțește cu ghioceii (Ciucaș, Baiului, Bucegi).
Podbalul (Tussilago farfara) este dintre cele mai harnice și mai comune apariții ale primăverii. Preferă malurile apelor și râpele, iar când soarele e generos, bumbii galbeni ies cu siguranță în evidență.
Pe toate acestea și multe altele le veți găsi în galeria de mai jos (click pe imagini pentru denumire și alte informații).
